“Iubesc de 43 de ani aceeasi femeie!”

Pe scaunul directorului de la Teatrul de Revista am descoperit un actor care si-a trait viata cu maretie si discretie, pregatit sa vorbeasca despre copilarie, despre dragostea pentru sotia lui, Marilena, si despre nepotei

Cum este domnul

Alexandru Arsinel, cand se trage cortina?
Om, ca fiecare dintre noi. Aceasta marca de teatralitate, pe care unii presupun ca o port, este inexistenta. Pe scena am o anumita incarcatura, daruita de public, care vine peste ceea ce unii ar numi talent. In rest, sunt ca fiecare dintre noi, cu necazuri si bucurii.

Cum au fost anii copilariei?

A fost o perioada speciala. Am trait niste ani extrem de grei in istoria natiei. M-am nascut in 1939, iar in 1944 eram in refugiu, sub bombardamentul rusilor, al nemtilor si al ungurilor. Frontul a trecut peste comuna unde m-am nascut - Dolhasca - si noi ne jucam cu cartuse adevarate, cu grenade. O copilarie in care multi dintre prietenii mei au ramas fara o mana sau au murit, o perioada de foamete (1945-1948), cand am trait pe puncte si pe cartele. Ne trezeam noaptea si stateam la coada pentru o bucata de carne. A fost greu si pentru parintii mei: tata lucra la CFR si, din pricina serviciului, trebuia sa se mute destul de des. Mama, de origine germana, a fost nevoita sa suporte rigorile comunismului. Imediat dupa 23 august a fost trecuta pe un tabel, impreuna cu bunica, pentru a fi deportate in Dombas, URSS. Tata a avut o interventie salvatoare, a intrat in partid si, astfel, a reusit sa o salveze. Am avut noroc, pentru ca majoritatea celor care “erau pe lista” nu mai scapau. Ne-am mutat, la un moment dat, in Iasi, ca sa se piarda urma mamei. Intre timp bunica a murit, iar noi ne-am insurubat in mecanismul orasului: mama lucra in fabrica si, cand avea o clipa libera, trebaluia prin casa. Tata avea grija sa nu ne lipseasca (aproape) nimic. Amandoi au luptat sa invatam carte, iar eu - Gavroche-ul cartierului - cred ca i-am facut mandri de mine. M-am zbatut sa ajung actor, sa am o familie frumoasa si sa ma bucur de nepotei.

Autor: Diana Vlase: Teatrul de Revista Constantin Tanase

Afla mai multe in revista...