In anii ‘50, Europa de Vest a redescoperit terapia cu animale de companie (de ce spunem „redescoperit” - vezi mai departe). Folosita, initial, in tratamentul tulburarilor psihice, metoda a tot castigat teren, pentru ca amelioreaza starea psihica si dezvolta abilitatile de socializare (ne scoate din „carapace” si ne ajuta sa intram in contact cu cei din jur; lucru probat de toti cei care scot un caine la plimbare: rar se intampla sa trecem pe langa alt duo caine plus stapan fara sa intram in vorba).

Terapie de trei veacuri

- In 1699, John Locke, filosof si om politic englez, recomanda “sa li se dea copiilor caini, veverite, pasari si orice alte asemenea fapturi de care sa aiba grija, ca modalitate de a-i incuraja sa isi dezvolte sentimentele de tandrete si simtul responsabilitatii fata de altii”.

- La jumatatea secolului 20, Boris Levinson, profesor universitar de psihologie din New York, incerca sa trateze un copil dificil si necomunicativ. Si-a lasat cainele, pe nume Jingles, singur cu baietelul, pentru cateva minute. Cand s-a intors, copilul discuta cu Jingles.

Autor: Gabriela Boceanu

Foto: Hepta

Afla mai multe in revista…